De-a cursul vieţii, pomeneşte el, a citit în jur de 8000 de cărţi. A avut cam tot atâtea femei. Gurmand flămând, american în stil european, a trăit toată viaţa pe banii altora. La 80 de ani, s-a îndrăgostit de Brenda, căreia, timp de patru ani, i-a scris ~ 1500 de scrisori de dragoste. Nimeni nu ştie sigur câte cărţi a scris. Şi când a avut timpul să le scrie. A debutat de mai multe ori, Crazy Cock / Pula trăsnită e al doilea debut, fie amintit. S-a căsătorit şi s-a recăsătorit întruna. Cunoscându-se prea bine, a vrut să ia premiul Nobel doar pentru nenorociţii ăia de bani. A făcut apel la prietenii săi scriitori, Durell and co., să trimită nişte scrisori de recomandare la Academie. Afurisiţii ăia de secretari au zis că, întâi, domnul Miller să adopte un comportament moral. Adevărul e că şi-a făcut-o şi cu mâna lui. Povesteşte că odată primise o invitaţie din partea unuia, la Paris, să discute ceva tratative la o cafea; Miller acceptase, şi cum blabla-urile individului îl plictiseau al dracului de mult, i-a spus, vezi că eu mă duc să mă piş, şi dus a fost. Apoi aflase că omul fusese unul dintre secretarii Academiei Suedeze. În propria Americă, a trăit aproape o viaţă în cenzură. I-a inspirat pe beatnici, iar lui Maurice Nadeau, citindu-i Tropicele, îi fugea gândul la Rimbaud. Cum e posibil să existe aşa ceva, onoraţi cititori?

În fotografie: Henry Miller în turnul Eiffel, 1959. Fotografie semnată de Brassaï, reprodusă din Brassaï, Henry Miller Grandeur Nature: II, Henry Miller, rocher heureux, Editions Gallimard, 1978.

Comentarii

comentarii