După ce își termină studiile de istorie, Ryszard Kapuściński (1932-2007) nu are ce face și scrie despre despre rolul beției în depășirea planului cincinal și clădirea comunismului dintr-o fabrică de oțel din Polonia și, drept urmare, este răsplătit prin trimiterea lui în Pakistan, India și Afganistan, fiind primul reporter polonez în aceste țări. Ryszard Kapuściński nu își ia ochii de pe beție și, după ce cunoaște, în 1978, celebritatea cu Împăratul, carte apărută și la noi la Globus, în 1991, în traducerea lui Mihai Mitu, publică în 1982 Șahinșahul, o radiografie a consecințelor putereuforiei.

Șahinșahul ne oferă o incursiune într-o altă metodă de a distruge o țară fără să ai în spate tancurile sovietice, o mână de politruci crescuți la Moscova și un lumpenproletariat nemernic, resentimentar și avid de putere: bazându-te pe un venit anual de 20 de miliarde de dolari care vine din petrol. Efect garantat. Lui Mohammad Rezā Pahlavi, al doilea și ultimul șah al Iranului, îi iese totul perfect până la Revoluția din 1979.

Ryszard Kapuściński are ochiul sprinten, pleacă de la fotografiile oficiale, poza este însuflețită de mecanismul perfid și kafkian al securității statului, de mărturiile unor intelectuali sau ale dărâmătorului de monumente dedicate Șahului, intrăm în camerele de tortură al securității și ieșim iarăși la lumină, uneori chiar la umbra unui copac unde un bătrânel, trecut prin experiența torționară, nu mai dorește să vorbească cu vechiul lui prieten. Stă și mut zace.

Credo-ul lui  Ryszard Kapuściński?
„Am avut ocazia să lucrez în aşa-zisa Lume a Treia, în calitate de corespondent al unei agenţii de presă. Deseori îmi displăcea lectura unor reportaje ale colegilor mei. Aceasta se întâmpla datorită sărăciei limbajului jurnalismului convenţional atunci când acesta se confruntă cu realitatea bogată, variată şi multicoloră a culturilor, obiceiurilor şi credinţelor locale. Limbajul uzual folosit în mass-media este foarte sărac, stereotipic şi uscat. Din acest motiv, mari părţi ale realităţii sunt aruncate dincolo de sfera descrierii. Cum să ieşim din această fundătură?
Am căutat răspunsul la unii maeştri: Norman Mailer, Truman Capote şi Gabriel Garcia Marquez, care au introdus conceptul „nuevo periodisimo” (noul jurnalism). Prin aceasta ei înţelegeau un tip de scriere în care descrierea evenimentelor reale şi a accidentelor era suplimentată cu părerile/opiniile/impresiile personale ale autorului, şi, deseori, cu unele detalii inventate, pentru a adăuga culoare; cu tehnici şi tactici ale scrierii de ficţiune. Reportajul devenea astfel un soi de literatură, rezultat fericit al unor combinări creative ale tehnicilor de descriere şi comunicare.” (mărturie din Călătorind cu Herodot, volum apărut la Editura Art).

Lectură obligatorie atât pentru stil, dar mai ales pentru a vă întregi tabloul contemporan și fragmentat al vreunei declarații iraniene oficiale bizare, al vreunei vești despre înarmarea Iranului, sau despre intențiile actuale americane referitoare la vechea Persie. Totul începe în 1925, cînd Rezā Shāh Pahlavi, tatăl lui Mohammad, vine la putere cu dorința de modernizare a țării.

Ryszard Kapuściński, Șahinșahul, traducere din polonă și note de Mihai Mitu, Editura Humanitas, 2009

Comentarii

comentarii