Îl ştiţi pe X? Fericiţi cei care nu l-au cunoscut încă. Nefericiţii care au auzit de el cu greu îl pot da uitării. Pentru că e aproape imposibil să uiţi un om pe care nu-l suporţi. Greu, greu, dom’le, să te desparţi de o relaţie construită pe sentimentul antipatiei (compared to this, love is easy come, easy go). Nu degeaba războaiele se termină atunci când e sigur că totul e terminat. X este o glumă f. proastă a literaturii române. Trăieşte, la fel ca noi toţi. Un scriitor care a scris în mod intenţionat extrem de elaborat, dar, surpriză, fără direcţie. C., pe bună dreptate, a dat diagnosticul destinului (tragic! al) scriitorului român: scriitorul român trebuie să scrie de 7 ori mai bine decât un scriitor european, pentru a se face remarcat în afara graniţelor lui, care pun piedici peste piedici aderării la spaţiul Schengen! Dramatic sau nu, ăsta ne e bolovanul. Ete, ambiţios şi preocupat de Literatură, X a vrut să scrie de 7 ori mai bine decât oricare alt scriitor român! Vă daţi seama, mize mari, speranţe pe măsură. Dar X este dovada palpabilă (după cum am spus înainte, trăieşte) că un roman fluviu poate fi definiţia (lungă a dracu’) a nonsensului. Are X vreo vină că s-a născut (format?) sub pecetea celor care vor să demonstreze că pot şi ei să scrie (fiindcă, nu, au citit atât de mult)? Dacă aţi omis acest detaliu marca Hieronymus Bosch, mai există (sunt printre noi!) scriitori care cred că o să pună-n genunchi breasla condeierilor publicând un roman de 700-800, de ce nu, 1000 de pagini. NEWS ALERT: nimeni nu mai citeşte (a citi înseamnă a reciti) romane care depăşesc 400 de pagini (nimeni!), cum nimeni nu mai ascultă piese mai lungi de 4 minute.

Am ţinut odată în mâini romanul de debut al lui X (de la 1000 de pagini încolo). M-a cuprins o stare de greaţă care m-a purtat tot drumul până acasă, nemaimenţionând că fusesem foarte aproape să vomit pe toate cărţile din librărie, unele dintre ele fără nici o vină. Efectiv am simţit că ţin în mâini nimicul. Dacă cineva vrea să vadă cum arată nimicul, să cumpere cu precauţie romanul domnului X. Romanul ăla trebuie scos din librării. La biblioteci nu putem apela, că alea îţi pun jugul legii şi te amendează. Oricum, bibliotecile au astăzi o soartă binemeritată: toţi studenţii merg la bibliotecă să agaţe. Biblioteca este noul social club. În zilele proaste, te poţi împăca măcar că te-ai pus la curent cu noutăţile din cataloagele de la Avon sau Oriflame. Anyway, fuck that. Mai e ceva de trasat: X este şi profesor. Cine e deştept, de aici poate lărgi fisura din tavan. Din păcate, masa studenţilor de la Litere se confundă cu o mediocritate crasă. Facultatea de Litere, pe plan naţional, a devenit Facultatea de Rezervă. OK, n-ai intrat la Medicină, te duci la Litere (e cu limba română etc.). Dar dacă studenţii de la Litere ar fi şi ei pasionaţi cu adevărat de literatură, şi nu l-ar mai avea pe Sadoveanu drept scriitor preferat, l-ar putea lua zilnic la mişto (strict dpdv al operei lui) pe domnul X. Nu o dată pe semestru cum (o) practică domnul X.

Sigur că în ziua respectivă şi-n revolta aceea am compus şi o poezie (de 2 versuri, nu 2 parale!) puternic afectată de incidentul pricinuit de dl. X:

A venit primăvara
sunt de-a dreptul extaziat.

[foto: cele trei securi (dânsa din mijloc aspru muncită) pe care le posedă subsemnatul; ce noroc că nu le-am avut la-ndemână când am luat contact cu romanul domnului X!]

Comentarii

comentarii