Prins la mijloc între nestăvilitele iubiri de ţară ale ticăloşilor
Cătălin Stănescu, 30.06.2009, 20:06
Se află bărbaţi care, înnebuniţi de iubire şi, în consecinţă, înspăimîntaţi de posibilitatea teoretică a trădării celuilalt, îşi caută salvarea şi potolirea demonilor personali apelînd la soluţia unor anticorpi periculoşi, plecînd pe drumul găsirii unei amante. Asumarea şi trăirea cu bună ştiinţă, dinainte, a unei vini, astfel încît să poată
suporta păcatul celuilalt, care se poate întîmpla ori nu . Fără a dori să cad în locurile comune, mereu lascive şi deloc mofturoase, totdeauna la îndemînă ale boierimii mereu trădătoare şi ahtiată după onoruri, deşi informaţiile declasificate pînă acum au lucrat la croirea unei astfel de paradigme, mă gîndesc că nu altfel poate sta treaba şi cu urmaşul uneia dintre figurile notabile ale revoluţiei de la pa’şopt, ambasadorul Gheorghe Magheru.
Cum să trăieşti povara unei iubiri neţărmurite faţă de ţară, faţă de o istorie a unui neam care, pe alocuri, s’a întîmplat să fie şi una personală, fără să trăieşti drama unei posibile trădări a obiectului iubirii? Aşa că domnul Magheru, cum ne arată şi articolul publicat în revista 22, http://www.revista22.ro/articol-6205.html, şi’a găsit o amantă, turnătoria, iar pulpele ei fierbinţi, mîncate de sifilisul totalitarismului, nu le’a mai părăsit niciodată, făcîndu’i toate poftele, sorbindu’i nurii prin plata dulcelui tribut. Dacă alţii, mai puţini cunoscători ai firii umane, s’ar dezlănţui nemilos, şi ar avea destule motive să o facă!, şi ar considera toată această existenţă şi opţiune drept pura expresie a ticăloşiei umane, Ministerul Afacerilor Externe, ca şi în cazul ambasadorului Gafiţa sau al altora, tace chitic căci, tîmplă fierbinte lîngă tîmplă, ştie prea bine că domnul Magheru a ales să îşi asume el povara şi păcatul unei iubiri fără seamăn.
Pavel Câmpeanu, Pavo, dacă ai mai trăi, ai putea să arunci cu piatra în pătimaşul adorator?
