the chronicle:

Pledoarie pentru Nu
Cătălin Stănescu, 06.10.2009, 23:51

Într’o seară de toamnă, cînd însăşi toamna îşi va muşca din pulpele propriului amurg, vă rog să vă imaginaţi că va aflaţi într’o sală de conferinţe, ştiind că trebuie să vă întîlniţi neapărat cu un bărbat necunoscut. Aţi reţinut doar: un bărbat la 1,76, accent nuedez, cravată albastră cu pinguini psihedelici….Umu! (Umu? A fost un strigăt din bucătărie. Nu vom îndrăzni niciodată să îl deranjăm pe bucătarul şef. Cine a strigat Umu? Un băiat de la recepţie? Room Service’ul? Naratorul? Şi de ce?) Îl recunoaşteţi, nu ştiţi de ce, aveţi o intuiţie, îi întindeţi mîna, şi el vă recunoaşte, vă zîmbeşte, vă strînge mîna şi ideile preconcepute cu putere şi se prezintă simplu: Nu!
Într’o seară de primăvară, cînd însăşi primăvara va muşca din pulpele propriilor dimineţi, vă rog să vă imaginaţi seara unei recepţii şi a unui bufet suedez. Vă ciocniţi făr’să vreţi de o domnişoară. Vă îndepărtaţi avînd grijă ca somonul să nu alunece din farfurie. După ce ochii vi s’au întîlnit de 273 de ori, îndrăzniţi să vă luaţi inima’n dinţi şi să o’ntrebaţi cum o cheamă, iar ea vă va răspunde NU.
Nu este cel mai frumos nume din lume.
Nu te’a ucis.
Nu te’a iubit.
Nu te minte.
Nu este sinceră.
Nu ştie.
Nu este un ucigaş în serie.