Memoria mea de piatră
Cătălin Stănescu, 25.08.2009, 20:45



Străbunicul fusese înzestrat cu o memorie fenomenală. Cred că despre el vorbesc, sper să nu îl confund. Fusese caporal, ori locotenent. Eu treceam nepăsător pe lîngă el, mă întorceam de la Fundata, îndreptîndu’mă spre Cheile Grădiştei, l’am zărit pe marginea drumului, era cît p’aci să mă muşte de picior – mormintele muşcă, atunci mi’am zis că nu aş dori să fiu îngropat, vreau să devin un mort onest, fumul oamenilor incineraţi nu muşcă, doar dansează, sclipitor, amăgitor dansează, dar el măcar avea o noimă, avea tot dreptul să muşte, luptase la cavalerie, mă privea adînc, oamenii fără ochi au o privire sfredelitoare, cu partea dreaptă a feţii mi’a zîmbit, stînga suferise o pareză, îi lipsea şi o ureche dar avea auzul încă bine ascuţit, nu degeaba mă auzise coborînd şi îmi recunoscuse tăcerea scîrţîind pe capetele altor străbunici, mai singuri, ăştia tăceau – străbunicii din piatră îţi recunosc respiraţia de la cîteva sute de metri – şi mi’a spus, puţin mai tîrziu, nu am vrut să te muşc, doar ţi’am făcut cu ochiul.

(Foto © Cătălin Stănescu)

Categorii: Arts & culture,Others
Bookmark and Share

De acelasi autor

Din Arts & culture

Din Others

2 comentarii

Tulburator…

adriana added these words on Aug 26 09 at 11:39

…ma intreb ce ascunde memoria pietrelor, amintirile lor, anotimpurile care le-au sfredelit, oamenii care s-au asezat obositi pe ele, copiii care le-au aruncat, raurile care le-au inecat, cate stiu pietrele despre ce se intampla in jur si cat de mult reusesc sa taca sau sa vorbeasca doar prin semne…sunt atat de frumoase chiar daca unele si uneori taie, lovesc iar alteori iti fac cu ochiul si, poate, daca esti suficient de norocos, iti zambesc.

Anca added these words on Aug 31 09 at 13:43



Campurile marcate cu * sunt obligatorii
 
© 2009 - 2012. thechronicle.ro. Toate drepturile rezervate.