I.

Chronicle: E posibil să nu mi se mai scoale când o să am 50 de ani?
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Cam da.
Chronicle: Credeam că mai încolo…
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Dar e greu de știut. Câți crezi că recunosc că sunt impotenți?
Chronicle: Așa e.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Bine, la bărbați interesul sexual duce mult mai mult decât la femei. Bărbații pot procrea și la 80 de ani.
Chronicle: Bărbații?
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da. Femeile sunt puțin excedate de bărbați. Bărbații își pierd mai devreme atenția față de nevastă și se reorientează. OK, pentru mine diferența de vârsta între parteneri ar trebui să fie până în 15 ani. După, mi se pare fizic dezgustător. Știi, când îmbătrânești cu cineva, transformările astea sunt foarte discrete, aproape dragi.
Chronicle: Pentru mine, curvarii care se reorientează rămân pure cazuri clinice. Îmi place să-i studiez. Sunt, de obicei, cei care nu se pot privi în oglindă. Se simt blocați în procesul de îmbătrânire. Ai zice că e un blestem, nu?, să ți se ducă pe arătură corpul, și mintea să se infantilizeze.

II.

Chronicle: „Înrolare în armată” se consideră pleonasm?
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Nu. Că te poți înrola și sub stindardele unor idei.
Chronicle: Că în DEX, la „înrolare”, apare definiția: „A (se) înscrie în rândurile armatei”!
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Măi, mai știi? Că mă gândeam că poate înseamnă înscriere ordonată. Lasă-mă să mă uit, cu toate că nu-mi sună a pleonasm.
Chronicle: Păi, nici mie. Cum să zici doar „înrolare”? Sună ca un rulou.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da. Și cred că vine de la faptul că joci un rol, rolul de soldat aici. Dar poți să te înrolezi și la Médecins Sans Frontières. Fiindcă organizația implică o disciplină. Nu te duci tu să vaccinezi unde te taie capul.
Chronicle: Îhî. Deci las dracului „înrolare în armată”. Îs proști ăștia cu DEX-ul, noi suntem cei mai deștepți.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Domnul Lazăr Șăineanu (de ți-am zis eu de el, că mă uit ce are dumnealui de zis în dicționarul de la începutul secolului trecut) zice că te poți înrola și în partide și în societăți. Deci ăia cu DEX-ul sunt superficiali, n-au înțeles esența.
Chronicle: Să știi că așa am crezut și eu de la început, că e corect să se spună „înrolare în armată”.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da, chiar dacă nu știm noi cu siguranță, avem intuiția bună. Atâta că, dacă se trezește vreun deștept să ne facă observație, să fim siguri că avem spate.
Chronicle: Ies la o cafea. Mă duc să mă îmbrac.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Îmbracă-te înainte să ieși.
Chronicle: Da.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Vorbim, că și eu m-aș culca.

III.

Chronicle: Mi-a spus cineva odată că nu s-a gândit niciodată la sinucidere. Nu mi-a venit să cred că întâlnesc un om care nu s-a gândit să se omoare.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Nu știu de ce, dar îmi vine în minte: Nimeni nu e atât de nefericit, încât o durere de dinți să-l facă fericit.
Chronicle: Da. Cioran scrisese prin Caiete că se roagă la Dumnezeu numai când îl dor dinții.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da.
Chronicle: Când mi-a spus că nu a vrut niciodată să-și ia viața, nu am mai știut cu cine vorbesc. „Cine dracului ești?”, mi-a venit să întreb. Nu puteam să-l scanez psihic.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Poate fi unul tâmpit, care nu a simțit nimic din nimicnicia vieții, sau unul care se gândește serios și nu poate dezvălui.
Chronicle: Nu, nu, nu avea de ce să mă mintă. Mi-a spus cu seninătate martirică, cunosc privirea, nu m-am gândit niciodată să mă sinucid.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da, poate e o natură fericită. Acum, nici eu nu m-am gândit la sinucidere mai mult de 5 minute. Iar eu, când mă gândeam, mă gândeam mai ales la detalii tehnice.
Chronicle: Tehnic vorbind, și eu m-am gândit la sinucidere. Anume, moarte-străfulger. Îmi trebuie gloanțe, amice, cum zicea copilul blond cu ochi albaștri al lui Voltaire.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Eram nefericită în dragoste și cred că asta mă consuma.
Chronicle: Da, și în cazul meu, cred că singurul lucru care mă deprimă e iubirea… trădată.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Gloanțe? Eu numai cu gaz în somn.
Chronicle: Oh, n-aș avea răbdare. N-am răbdare când vine vorba de mine.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Te culci și mori în somn, ce vrei mai mult de la soartă?
Chronicle: Ai fi capabilă să adormi cu gândul că nu o să te mai trezești?
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Păi, s-a terminat în momentul în care ai adormit. Nu dau somnul pe un glonț nici spânzurată.
Chronicle. Ha-ha-ha, triple suicide. Nu, nici vorbă: păstrez gloanțele.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Păi, decât să umpli pereții de creier?
Chronicle: Bine, dacă îți înfășori capul cu o pernă și apoi te împuști, nu se mai împrăștie în toată casa. Ce mai contează, de fapt?!
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Cum să nu conteze?
Chronicle: Așadar, să înțeleg că nu contăm pentru noi înșine nici măcar în ultimul moment.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da. Nu știu, de fapt, n-am fost niciodată deprimată. Durere și nefericire, da. Dar durerile duc cu ele speranța că vor înceta. Nu e același lucru.
Chronicle: Am putea spune că cei care nu s-au gândit să se omoare sunt pur și simplu inconștienți? Ca și cum n-au auzit niciodată de Biblie?
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da, însă termenul e prea dur. Sînt naturi fericite, sînt naturi superficiale, sînt nesimțiți, în sensul că nu simt, ha-ha-ha.
Chronicle: Ha-ha-ha. Au trecut pe deasupra! Cred că așa îi putem descrie cel mai bine.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Cel mai bine. „I hope I made myself obscure”. Despre lucrurile serioase nu-i permis să te exprimi deschis.

IV.

Chronicle: Iară m-am certat cu o femeie.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Și ce, s-a supărat? Trebuie să văd filmul ăsta al lui Bergman.

V.

Chronicle: Cumva, cred că fiecare, în secret, își dorește să fie lăsat în pace. Doar că mai avem intervale în care căutăm să ne consumăm nervii.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da, asta-i o constatare de 100 de puncte.
Chronicle: Am crescut într-o zonă industrială.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Da, și la noi era cu „nu mai citi atâta, că îți strici ochii”.
Chronicle: Bine, ochii mi s-au stricat de la altele. Poate de la urâțenia femeilor și a bărbaților. Pocitaniile Sfintei Treimi. Știi că sunt arhanghel, nu? Cât despre citit, s-a stricat singur.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: De ce?
Chronicle: Nu mă mai pot concentra. De mult timp.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Bine, pentru tine cititul e și muncă. E cu totul altceva.
Chronicle: Cititul mi-a ocupat prea mult timp. Peste tot văd numai litere.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Te cred.
Chronicle: Și senzația oribilă de „maculatură”…
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Aș vrea să te pot consola, dar nici nu încerc, că știu că nu-mi merge cu cei super-lucizi.
Chronicle: Nu mă îndoiesc.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: De la 25 până la 40 de ani parcă aș fi trăit în altă viață.
Chronicle: Eu nu am simțit că am trăit în altă viață. Simt că trăiesc în altă viață. Am început să notez tot ce mi se întâmplă, de când eram adolescent, pentru că mi-am dat seama, atunci, că nu-mi amintesc nimic din ce-am trăit.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Cât de des te duci unde ai crescut?
Chronicle: Nu foarte des.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Sună destul de rezonabil.
Chronicle: Tot timpul trebuie să îmi mut locuința în perimetrul punctelor de interes. Mă înnebunește actul de a mă deplasa de la A la B. Nici o deplasare „la ordinea zilei” nu poate dura, pentru mine, mai mult de 20 de minute.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Asta-i o filosofie de viață foarte bună.

VI.

Chronicle: Îs pasional, simt enorm.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Păi de aia te-am întrebat, că pari expus la foc de paie.
Chronicle: Expus la foc de paie? Ce-nseamnă?
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Eu așa te am în minte, capabil de entuziasme bruște, dar și de furii de nestăpânit. Și atunci mă tem când zici că ești și pasional, că îmi și imaginez cât de vulnerabil te face amestecul ăsta. Și desigur că ești în multe alte feluri, însă, dacă asta, pasiunea, domină, nu te văd bine dacă dai peste vreo japiță.
Chronicle: Hmmm.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Lasă, acuma nu te îngrijora, că îmbătrânim toți. Acuma să-ți tihnească îndrăgostirea.

VII.

Chronicle: Am fost foarte mămos. Mama era nevoită să mă ia după ea și la orele ei de chimie și biologie, că muream de dorul ei; pe-atunci preda. Țin minte că, într-o clasă, erau doi băieți gemeni. Primii gemeni pe care i-am văzut. Cât ea a predat, eu am stat încremenit de cum „pot” exista doi oameni identici. Am întrebat-o atunci, mamă, dar tu cum îi deosebești? Păi, nici eu nu știu care cine e și cred că mă păcălesc când îi ascult, unul învață tot timpul, altul niciodată. După, am tot rugat-o, mamă, mă mai iei cu tine când ai ore cu gemenii? Dar nu asta vreau să-ți povestesc. De ce mi-a fost mie rușine până în adolescența târzie? Mama mea tot zicea că îs frumos ca o fată și mă făceam ca racul, luam foc. Mamă, iar mă faci de râs, nu-mi mai spune că îs frumos ca o fată (mi se părea jignirea supremă), vreau să-mi spui că îs urât ca un băiat.
Măiastrul sfetnic al lui Chronicle: Tu ai fost răsfățat, că pe Victor, fiul meu, l-a lăudat cineva odată că-i frumușel și el tot mă întreba: De ce sunt frumușel? I-am tot explicat până m-am prins că el era nedumerit, de ce e DOAR frumușel, și nu frumos? A trebuit să îi zic că e frumușel pentru că e micuț, și când va crește va fi frumos. După ce a dat primul examen din viața lui, l-am trezit la 2 noaptea să-i zic că-i cel mai deștept din familie. Și, toropindu-se în somn, a zis: „Și-s și frumușel”.

—————

Photo: Kenro Izu, Still Life 1037b, from the series Blue, 2004

Comentarii

comentarii