Chinese canibalism: a short story

Scrisă de Lu Xun, Jurnalul unui nebun este considerată întâia proză scurtă a Chinei moderne. Această proză reia cazurile de canibalism întâlnite în perioada Chinei antice şi a dinastiei Ching (1644-1911): astfel de exemple sunt cel al lui Yi Ya care şi-a gătit fiul în onoarea lui Huan of Chi (685 – 643 î. Hr.) sau al lui Hsu Hsi-lin, executat în 1907 pentru asasinarea unui membru al dinastiei Ching, inima şi ficatul fiindu-i mâncate. Jurnalul unui nebun a fost scrisă în aprilie (!) 1918. Despre ce este vorba? Naratorul, despre care nu ştim nimic, îşi aduce aminte de doi fraţi, foşti colegi de şcoală. Despre unul dintre ei aflase că se îmbolnăvise grav şi, întorcându-se acasă, unde probabil şi-a petrecut copilăria, se gândeşte să-l viziteze. Apreciez venirea ta, îi spune fratele cel mare naratorului, dar cel pe care-l cauţi s-a recuperat şi a plecat în altă parte să ocupe o funcţie oficială. Fratele său îi înmânează două jurnale ale bolnavului, iar, citindu-le, naratorul îşi dă seama că subiectul suferea de complexul persecuţiei. Mai departe, copiază câteva însemnări pentru cercetare medicală, iar titlul jurnalului (care coincide cu cel al prozei) a fost dat de însuşi autorului lui după ce, se spune, s-a recuperat. Însemnările din jurnal (13 la număr), păstrate de narator, pot fi citite aici.

Urmăriţi mai jos un interviu cu un canibal, realizat de Vice. Viewers discretion is advised.

foto: Lu Xun, tânăr.

Comentarii

comentarii

Scroll to top